duminică, 25 martie 2012

CUI I-E FRICA DE MOARTE ?

Frica de moarte este o problema cu care se confrunta foarte multa lume. Singura modalitate de a scapa de aceasta angoasa este sa-ti asumi moartea, asa cum de fapt si este, ca un fenomen natural, firesc, in ordinea lucrurilor. In primul rand inchipuiti-va ce ar insemna daca am fi nemuritori. In foarte scurt timp Pamantul nu ar mai putea fi populat, deoarece fizic nu ar mai putea hrani atata populatie si practic nu ar mai exista spatiu in care sa locuiasca toata lumea. Toti avem perioada noastra de inceput, perioada noastra de maturitate si perioada noastra de sfarsit. Important este ca sa fim pregatiti in orice moment pentru “viata de dincolo” prin faptele noastre bune, caci doar cu ele mergem “in cealalta existenta”. Nimic din ceea ce este material nu poate fi transferat pe urmatorul traseu existential. Marea majoritate nu realizeaza ca, de fapt, suntem ca niste furnici pe musuroiul numit Pamant, furnici ce pot fi oricand strivite de talpa Destinului. Stiu, suna cam dur, dar asta este realitatea. Si atunci, ce rost au atatea dusmanii, intrigi, comploturi ? Ce ne pregatim prin asta, unde vrem sa ajungem ? Vrem tot timpul sa fim in frunte, sa fim primii, sa fim cei mai ce! Ok, competitia este buna, dar pana la un punct, punctul in care ne inaltam pe suferinta altora, nepunandu-ne nici o clipa in situatia lor si negandind la faptul ca roata vietii se poate intoarce si sa fim si noi in situatia lor.
Revenind la frica de moarte, ma intreb, de ce sa-mi fie frica de un lucru normal? Eu unul, sunt pregatit in orice moment pentru marea trecere. Daca stam sa ne gandim bine, un om credincios stie ca “sfarsitul nu-i aici” cum spunea regretatul Florian Pittis. Si atunci de ce sa ne facem probleme? Traiti oameni buni, bucurati-va de viata, faceti fapte bune si faceti in asa fel incat sa nu va fie niciodata rusine de actiunile, gesturile, vorbele voastre.
Fiecare dintre noi are o sansa. Sansa acestei vieti. Haideti sa ne-o folosim la maximum !

joi, 22 martie 2012

DESPRE IISUS


Moto : Carl Gustav Jung spunea: „Nevroza principală a vremurilor noastre este goliciunea spirituală.” Toţi ne dorim din suflet ca viaţa noastră să aibă sens, să aibă profunzime. Ei bine, Iisus ne oferă o astfel de viaţă, bogată, plină de sens, printr-o relaţie cu El. Iisus a spus: „Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10).
   Realitatea este ca marea majoritate a locuitorilor acestui Pamant s-au indepartat de credinta sau n-au crezut niciodata in existenta lui Dumnezeu si a fiului Sau Iisus Hristos. Tot mai multi dintre cei care ne inconjoara denota prin faptele lor, prin atitudinile pe care le au in diferite situatii ca principala lor grija este sa faca bani, bani, cat mai multi bani cu orice pret, uneori pretul fiind durerea celor din jur. Ori asta este, dupa mine, si sper ca nu numai dupa mine, un lucru inacceptabil, o pervertire groaznica, insuportabila a propriei constiinte, o amortire a sufletului. Eu zic un lucru : nu are importanta carei confesiuni religioase apartii, atat timp cat comportarea ta este umana, atat timp cat esti aplecat spre durerea si nevoile celor din jurul tau, atat timp cat faci bine neconditionat, neasteptand nimic in schimb.
   Iisus, prin toata viata lui, prin toate faptele si vorbele lui a aratat ca este Adevarul si Viata, ori unii dintre semenii nostri traiesc fizic, dar sufleteste sunt morti, prin proliferarea minciunii adusa la nivelul primei necesitati pentru ei.
   Zic unii ca daca tot au atatea pacate, ce rost are sa mai incerce sa fie credinciosi, sa incerce sa traiasca o viata cat mai curata sufleteste, mai apropiata de viata Aceluia care a fost Iisus Hristos. Nu e adevarat! Niciodata nu e prea tarziu! Dumnezeu si fiul Sau Iisus doresc indreptarea celor pacatosi, doresc ca "oile ratacite" sa revina la "turma" din care au facut parte si in care le poate fi numai bine. Faceti, dragii mei, un exercitiu de imaginatie si ganditi-va cum ar fi lumea actuala daca toti am fi buni, iertatori, cu grija de aproapele nostru si daca ne-am multumi cu mai putin si nu am ravni, in lacomia noastra la averi pe care sa nu le putem cheltui niciodata. Poate nu intamplator Pastele este primavara, ba, mai mult, in acea parte a primaverii in care are loc renasterea intregii naturi. Aceasta renastere trebuie sa aduca si o primenire morala, ori asta face Postul Pastelui, care nu trebuie sa fie doar o abtinere de la consumul anumitor alimente, ci, in primul rand, o abtinere de la caderea in pacat si cand spun asta ma refer la gandurile noastre, la gesturile noastre si la vorbele noastre.
    Iisus asteapta sa-l cautam, sa-l chemam in viata noastra, in gandurile noastre, sa-l poftim la masa noastra, asteptand ca sa ne-o binecuvanteze. Iisus este salvarea noastra, este miracolul existentei noastre.
   Scopul existentei noastre pe acest Pamant este ca prin tot ceea ce facem, prin tot ceea ce gandim sa fim cat mai aproape de Dumnezeu si fiul Sau Iisus. Suferinta Fiului lui Dumnezeu trebuie sa ne fie o pilda pentru noi, care nu trebuie sa ne lase sa ne abatem de la drumul drept. Tot timpul sa ne gandim ca suferinta noastra este o parte infima a suferintei lui Iisus, suferinta care nu a avut un rezultat direct profitabil pentru Cel care a fost supus ei.
   In concluzie, nimeni nu e perfect, toti suntem supusi greselii, dar exista greseli si greseli, greseli scuzabile si greseli impardonabile. De dragul lui Dumnezeu si a Fiului Sau Iisus, hai sa fim mai buni, mai drepti, mai milosi si mai puternici, pentru a putea lupta cu raul care incearca sa puna stapanire pe noi!

miercuri, 21 martie 2012

MISTERELE CUNOAȘTERII (II)


La cererea "cititorilor" acestui blog voi continua sa-mi pun niste intrebari referitoare la Universul din care facem parte. Astfel, finit sau infinit, creat sau necreat, se pune problema, legata automat de Univers, ce este timpul ? Dar cea mai tulburatoare intrebare este urmatoarea : sa presupunem ca stim cu exactitate cand a aparut Universul, dar, fara sa vrem ne intrebam ce a fost inaintea aparitiei lui ? Daca a existat un moment zero, inaintea acestuia au fost alte momente, nu ? Si atunci timpul este finit sau infinit ? La nici una dintre intrebari nu se prea poate da un raspuns elocvent. Daca este finit, ce a fost inainte de momentul zero ? Daca este infinit, se pune intrebarea : exista un izvor al timpului ? Voi ce ziceti ?

sâmbătă, 17 martie 2012

HAIDETI, DRAGI ELEVI, CA IMPREUNA SA CONTRIBUIM LA UN CLIMAT EDUCATIV, PLACUT SI, MAI ALES, INSTRUCTIV !

Scoala, din toate timpurile, a reprezentat pentru cei care i-au fost beneficiari, in speta elevii, un loc in care si-au ascutit spiritul, au acumulat cunostinte si s-au format pentru viata. Scoala nu este un teren de joaca, asa cum considera unii. Pe undeva, poate fi compatibila cu un soi de joc, dar un joc creativ, un joc in care esti obligat sa gandesti, sa participi cu toata fiinta ta la, de fapt, formarea propriei tale personalitati. Majoritatea covarsitoare a geniilor, a marilor personalitati ale omenirii recunosc in scoala un loc in care si-au descoperit talentele si priceperile, in care au facut cunostinta cu descoperirile predecesorilor lor in domeniul in care mai tarziu chiar ei au ajuns niste genii sau macar niste specialisti de marca. Doresc ca prin comentariile pe care le veti face sa ma ajutati sa va cunosc mai bine, iar prin postarile mele, cat si prin reactia mea la comentariile voastre sa cunoasteti si aspecte pe care nu le stiati ale personalitatii profesorului care se straduieste sa va ajute cat mai mult in formarea voastra ca oameni.
Este foarte probabil ca la scoala multi dintre voi sa fiti mai retinuti, altii chiar timizi si, ca urmare, sa nu puteti sa va etalati unele capacitati, talente cu care sunteti inzestrati. De asemenea, este posibil ca in atmosfera scolara sa nu aveti curajul sa relatati profesorului ce va apasa, problemele cu care va confruntati, indiferent care ar fi ele.
Aici, in acest spatiu, in aceasta agora a zilelor noastre, va astept sa va descarcati sufletul de tot ce va apasa, va intriga sau de ce nu, va place foarte mult, astfel incat impreuna, asumandu-ne fiecare propriile greseli, sa contribuim la edificarea a ceea ce inseamna, in final, educatia voastra.
Va astept cu toata solicitudinea si voi incerca sa va rezolv cat mai multe dintre problemele cu care va confruntati zi de zi.

EDUCAȚIE, EDUCAȚIE, . . . MEREU EDUCAȚIE! !

   Nivelul de educație dintr-o școală depinde de toți factorii implicați : profesori, elevi, părinți. Am creat acest blog pentru a ajuta elevii să-și îmbunătățească nivelul educativ și prin mijloace proprii. Vă aștept, dragi elevi, cu păreri, opinii, propuneri pentru a crește calitatea actului educativ.
   Întrucât în perioada 2-6 aprilie 2012 va fi săptămâna ȘCOALA ALTFEL, ar fi interesant să vă aflu opiniile în legătură cu modalitățile de a face această perioadă cât mai plăcută și, de ce nu, instructivă. Vă astept!

MISTERELE CUNOAȘTERII (I)

   Mi-am pus dintotdeauna problema cum a aparut Universul. Materialiștii, bineînțeles, nu sunt de acord că Universul a fost creat de Dumnezeu. În aceste condiții, se pune întrebarea de unde au apărut miliarde de miliarde de kilotone din care este alcătuită lumea care ne înconjoară ? Lomonosov zicea că : "Nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, ci totul se transformă. " În aceste condiții, se pune întrebarea : Cum a aparut Universul ?
   O altă întrebare existențială este : Universul este finit sau infinit ? Curios este că nici una dintre variantă nu pare credibilă. Dacă Universul este finit, înseamnă că are niște margini. În aceste condiții se pune întrebarea : lângă acele margini ce există ? Logic este ca trebuie să existe ceva, deci Universul nu este infinit. Pe de altă parte, nici ipoteza că Universul este infinit nu prea stă în picioare, deoarece în aceste condiții se pune întrebarea : există un izvor de materie ?  . . . asta ca să nu mai spunem că pentru noi, oamenii, este practic imposibil să percepem infinitul.
  Interesant este faptul că finit sau infinit, creat sau necreat, Universul există și odată cu el și întrebările ! ! !

vineri, 16 martie 2012

ALIMENTATIA RATIONALA (II)

  Iata ca, la dorinta catorva "comentatori", continui seria articolelor dedicate alimentatiei rationale.
As incepe prin a observa un fenomen ingrijorator, mai ales in randul tinerilor, si anume faptul ca in alimentatia lor predomina "alimente" gen sticks, snacks, chips si altele din aceasta categorie. Foarte sarate, cu multe E-uri, cu grasimi saturate, multe din categoria margarinei, atat de nociva.
Cati stiu ca pe termen lung, margarina provoaca aparitia bolilor cardiovasculare, a bolilor neurodegenerative? Atunci cand sint asimilate de catre organism, aceste grasimi afecteaza sistemul imunitar, determina o sensibilitate mai mare la infectii, la intoxicatii si chiar la cancer. Margarina poate dezvolta si rezistenta la insulina, in cazul diabeticilor. Ori, majoritatea produselor de patiserie au printre ingrediente margarina.
O alta problema a alimentatiei moderne : sucurile. Practic, nu exista suc perfect natural, nici macar Santalul. Toate contin conservanti, coloranti, acidifianti, etc. De altfel, este la mintea cocosului ca un suc natural n-ar rezista mai mult de 1-2 ore, deoarece se oxideaza foarte rapid. Nu e mai sanatos si destul de simplu sa storci o lamaie intr-un litru de apa, sa adaugi 2-3 lingurite de miere si, daca ai la indemana, o infuzie scurta de menta ? Va asigur ca eu asa procedez si ca gustul este extraordinar, ca sa nu mai vorbim despre pret. Apropo de menta, eu am menta in gradina si pot sa va servesc cu mare placere cu 1-2 tulpini, care banuiesc ca se pot inmulti si in conditii de bloc. Si se inmulteste destul de mult si de repede.
Deunazi am fost intr-un hipermarket, nu-i dau numele . . . si la plecare mi-am aruncat privirea pe eticheta unei paini si m-am speriat la cate E-uri, aromatizanti, stabilizatori erau inscrisi pe eticheta. La cat de ieftina este faina de grau si tinand cont ca a face rost de drojdie nu este o problema, nu vad nici un impediment ca oricine sa-si faca, macar din cand in cand o paine naturala acasa.
Lumea de azi cauta mancrurile complexe, cu zeci de ingrediente. In realitate, mancarea sanatoasa este simpla. Cat mai simpla. Vi se pare intamplator ca oamenii foarte bogati se confrunta cu boli dintre cele mai grave, printre care si diabetul ? De ce ? Simplu . . . pentru ca, la banii lor, ei nu concep sa consume mancaruri simple . . . Acelea sunt pentru saraci, zic ei. Cata ignoranta !!!
Dar poate cea mai mare problema in ziua de azi sunt dulciurile. Cele cu zahar rafinat. Ce boli provoaca zaharul rafinat ? Iata :
- diabetul
- caria dentara
- obezitatea
- scaderea imunitatii
- cancerul, in special cel de colon
- cardiopatiile (bolile de inima)
- gastrita (inflamatia mucoasei stomacului)
- colita de fermentatie (afectiune a intestinului subtire)
- reumatismul
- anemia
La copii ca voi, in plus, influenteaza procesele de crestere, duce la fragilitate osoasa, scade vointa, predispune la violenta, scade capacitatea de concentrare. Ei, e suficient ? Ce credeti ?
Cu ce poate fi inlocuit zaharul rafinat ? Cu fructe proaspete, miere si, eventual, zaharul brun, care este mult mai sanatos. Ce sa va mai spun despre albirea zaharului rafinat ? Pai, se face cu un oxidant puternic, mai precis, dioxidul de sulf, cunoscut ca E220.
Pana la urmatoarea intalnire pe acest blog, va urez pofta buna si sanatoasa !

marți, 13 martie 2012

ALIMENTATIA RATIONALA (I)

  Pare neverosimila pentru unii oameni legatura intre educatie si alimentatia rationala. In realitate, educatia inseamna in primul rand cunoastere si din acest punct de vedere este foarte important sa stim care sunt principiile unei alimentatii corecte, sanatoase. Un om incorect alimentat nu poate fi sanatos, nu poate avea o stare psihica perfecta, chiar daca recunoaste sau nu acest lucru. Se mai spune ca suntem ceea ce mancam. Marea majoritate a oamenilor considera ca legumele sunt niste alimente improprii, niste "buruieni", niste alimente nedemne pentru rasa umana si, in cel mai bun caz, un balast nefolositor. Ceea ce nu stiu acesti oameni este ca tocmai carnea in exces, deci prost digerata, duce la resturi alimentare foarte toxice, care determina aparitia multor boli, unele dintre ele foarte grave.
  Se poate vorbi foarte mult pe aceasta tema.  Voi reveni cu alte amanunte in episoadele urmatoare. Pana atunci va astept parerile pe aceasta tema, sa va exprimati deschis preferintele alimentare, numarul de mese dintr-o zi normala pentru voi, precum si la care ore le luati. De asemenea, ar fi important de stiut daca sunteti constienti de efectele negative ale unei alimentatii necorespunzatoare si daca da, ce masuri ati luat pentru remedierea acestei situatii mai mult decat neplacute. Pofta buna si sanatoasa !